Ochiu-boului (Troglodytes troglodytes)

Ochiu-boului (Troglodytes troglodytes) este o specie de pasăre mică și activă din familia Troglodytidae. Este una dintre cele mai mici specii de păsări din Europa și Asia, cu o lungime de aproximativ 9-10 centimetri și o greutate de aproximativ 9-12 grame.

Ochiu-boului are un aspect caracteristic, cu un cioc scurt și ascuțit, coadă scurtă și o penaj abundent de culoare maro închis pe spate și aripi, iar pe partea de jos sunt mai deschise la culoare. Are obiceiul de a sări rapid printre tufișuri și vegetația densă în căutare de insecte și alte mici nevertebrate de care se hrănește.

Această pasăre este răspândită pe tot teritoriul Europei și Asiei, precum și în părți ale Americii de Nord. Trăiește în habitate variate, de la păduri și tufișuri până la grădini și parcuri urbane, dar este mai des întâlnită în zonele cu vegetație densă și tufișuri. O întâlnim și în pădurile și pajiștile Parcului Național Cozia.

Ochiu-boului este cunoscut pentru cântecul său puternic și variat, care este folosit în principal pentru marcarea teritoriului și comunicarea cu alte păsări din aceeași specie. Este o pasăre teritorială și agresivă, apărându-și cu fermitate teritoriul împotriva altor păsari din specia sa și alte păsări de dimensiuni similare.

Această pasăre este apreciată de către observatorii de păsări pentru comportamentul său activ și pentru frumusețea cântecului său, fiind un simbol al vieții sălbatice și al naturii neîmblânzite în multe culturi.

Măseaua ciutei (Erythronium dens-canis)

 

Erythronium dens-canis, cunoscută sub numele de măsea de câine sau măseaua ciutei, este o specie de plantă cu flori din familia Liliaceae. Această specie este originară din Europa și Asia de Vest și este cunoscută pentru frumoasele sale flori primăvăratice.

Planta primește numele său comun, "ciutei", datorită formei sale distincte de bulb, care poate să semene cu o măsea de câine. În plus, frunzele sale, care apar după înflorire, au un aspect asemănător cu cel al unei urechi de câine sau de ciută, ceea ce poate contribui și la numele comun.

Erythronium dens-canis este o plantă perenă care înflorește în primăvara timpurie, de obicei în lunile martie și aprilie, mai nou și în luna februarie, înainte de a-și dezvolta frunzele.

Această specie crește în păduri, pajiști umede și zone de pășuni din regiunile montane ale Europei și Asiei de Vest. Se poate întâlni și în pădurile Parcului Național Cozia.

Macaleandu (Erithacus rubecula)

Erithacus rubecula, cunoscută sub numele de Măcăleandru sau Mierlă, este o pasăre mică cunoscută în Europa, inclusiv în România. Este o specie comună de mierlă, recunoscută în principal pentru petele de culoare portocalie sau roșie de pe pieptul său, care poate varia în intensitate de la un individ la altul. Această specie este adesea asociată cu peisajele de pădure, grădini și parcuri din Europa. Ea fiind des întâlnită și în Parcul Național Cozia.

Măcăleandrul este o pasăre cântătoare, cu un cântec melodios și plăcut, iar prezența sa adesea aduce bucurie în mediul său natural. Este un vânător iscusit de insecte și se hrănește și cu semințe și fructe. Măcăleandru este, de asemenea, cunoscut pentru comportamentul său curajos și plin de curiozitate, fiind uneori observat că se apropie destul de mult de oameni.

Oltenia branch 2022 - Pensiunea Lazar - Voineasa

Chec cu visine

                                           Chec cu cacao

                                     Prajitura cu rubarbara

                                 Zacusca, pateu de ciuperci, unt

 

Lan de maci

 

Breakfast

Stancariile Doabrelor

Sambata am facut o iesire cu prietenii prin stancariile Doabrelor, in ciuda faptului ca se anuntase ploaie, am spus ca ce-o fi o fi, si daca ne-o fi norocul sa ploua nu ne-ar lua mult pana am ajunge acasa.

Insa vremea a tinut cu noi mai o patura de nori, mai o raza de soare, ba un ochi de senin. Nu ar fi putut fi mai frumos de-atat.

Scopul nostru principal fiind pe langa iesirea in natura, sa gasim deditei sa-i admiram si sa-i fotografiem. Aproape ca se trecusera dediteii abi am reusit sa gasim vreo 2-3 si aia destul de ofiliti, chiar intr-un loc am gasit doar tulpina fiind rupta floarea, am descoperit si de cine ...

Totusi am avut inspiratia sa urcam pe o culme mai inalta, nepotecita, unde am dat peste o colonie intreaga de deditei, ceea ce ne-a facut sa ne simtim impliniti.

Pe valea care ne-am intors spre Brezoi, de unde plecasem, ne era imposibil sa nu observam o amprenta antropica. Un anume Nelu Dumitrescu a tinut mortis sa-si lase dovada trecerii dumnealui prin zona. O dovada de prost gust i-as spune, cu toate ca e prea bland din partea mea.

Daca ar fi dupa mine as propune pentru nea Nelu Dumitrescu, si pentru toti asemeni lui, cate o scrijelitura cu aschia pe partea dorsala, sau pe orice zona a trupului, sa vada si dumnealor cum e sa fie scrijeliti.

Una peste alta ne-am intors teferi cu totii si am tras la o racoritoare la o terasa din inima Brezoiului.