A fost o saptamana lejera, iar ziua muncii am sarbatorit-o prin munca, si consider ca asa ar trebui petrecuta o zi dedicata muncii, o zi in care toata lumea sa munceasca chiar si cei care nu fac mai nimic tot restul anului, altfel ar trebui sa se numeasca ziua trandavelii.
Asadar pe 1 mai am lucrat cateva ore dimineata, si pana la locul de munca, mai exact Gatto e la Volpe, a trebuit sa merg pe jos caci autobuzele au fost sistate toata ziua. Fiind o zi insorita s-a hotarat sa mergem la un gratar, unde am fost si eu inclus, dar fara prea mare tragere de inima din partea mea, caci as fi preferat ca jumatatea care mai ramasase din zi s-o trandavesc, nu a fost sa fie asa. Pentru gratar, a fost aleasa zona Arezzo, la vreo 70 km de Firenze, intr-un loc special amenajat - ca mai peste tot de altfel. Acele locuri in care sa crezi ca esti la iarba verde, dar stai la niste masute amenajate special, si gratarele la fel facute pentru cei care vor sa se minta ca stau la iarba verde, iar de jur imprejur inchis cu gard.
Mie toate astea nu mi-au dat nici o senzatie de natural, de salbatic, si parca nici gustul carnii - facute totusi pe gratar - nu avea acel gust de gratar, nu am simtit nici o placere, si chiar daca ereau dealuri acoperite de brazi, parca aerul nu avea nici un miros. M-am simtit ca intr-o rezervatie si ma priveam din afara, parca eream piesa de muzeu pentru generatiile viitoare, care nu vor avea ocazia si nici nu vor sti cum se faca un gratar intr-un loc neamenajat si fara carbuni. Asa ca am simtit nevoia sa ies din aceasta cusca si m-am aventurat pe dealuri, unde m-am simtit ca o pasare in zbor.
