Poze Nicu Ristea

luni, aprilie 11, 2011

Tura de weekend

Nu putine sunt locurile din tara noastra unde te poti retrage pentru o clipa de liniste si pentru o doza de aer proaspat. Intr-un astfel de loc am fost la sfarsitul saptamanii trecute cu prieteni, care impartasesc aceiasi pasiune pentru munte, ca si mine. Sambata dimineata ne-am pornit din Valcea, spre cabana Groapa Seaca, am urmat traseul pe Valea Oltului - Brezoi - Voineasa - Obarsia Lotrului, un traseu de aproximativ 120 km, e accesibil pentru orice masina, atata timp cat cel care o conduce merge cu prudenta, pentru ca stim bine cum stam la capitolul drumuri. De la cabana Groapa Seaca am pornit spre Refugiul Agatat, la o distanta de 3 ore de mers, in partea nordica a Masivului Parang. De la refugiu se continua traseul inca patru ore pana la lacul glaciar Rosiile. Am ajuns in timp util la refugiu insotiti de o catelusa si de fulgii de zapada care aveau o compozitie nemaivazuta de mine, aveau un aspect de spuma de mare, si la pipait erau destul de uscati. Iarna era ca la ea acasa, nu ne-am asteptat niciunul din noi sa gasim atata zapada, lucru care nu ne-a displacut, ci din contra ne-a incantat. In refugiu se instalasera deja amicii nostri de la Tg. Jiu, cei de la ONG-ul Drumetii Montane, care ne asteptau cu caldura si la propriu si la figurat. Refugiul este inca bine intretinut, am aruncat cateva priviri prin imprejurari si in ciuda faptului ca zapada era destul de mare si solul erea acoperit, pe alocuri mai rasarea cate o cutie de conserva sau cate un pet aruncat de cei care considera natura un loc de captat gunoaie, lucru care nu ma mira caci natura ii cheama chiar si pe cei care nu stiu sa o respecte. Dupa ce ne-am instalat, voia buna a continuat pana undeva in apropiere de miezul noptii cand am auzit niste ragnete salbatice, facandu-ne sa tresarim si sa ne duca cu gandul ca prin zona este un urs, am fost entuziasmati ca avem musafiri si ca poate reusim sa-l imortalizam intr-o fotografie. Insa dezamagirea noastra a fost profunda cand am constatat ca este vorba despre alta specie decat cele din natura. Era vorba despre una din speciile de care spuneam mai sus, destul de des intalnite. Un grup de 6 indivizi din Petrosani s-au gandit sa consume ceva alcool undeva in padure, caci in alta parte sigur nu mai aveau unde. Cel mai trist este ca astfel de specimene sunt protejate de lege. Mi-e greu sa-i reamintesc printre aceste randuri nu stiu daca merita sa vorbesc despre astfel de exemplare, insa consider ca ar trebui tras un semnal de alarma. Locuri cum este Refugiul Agatat este facut pentru cei care vor sa se odihneasca, pentru cei care cauta linistea naturii, departe de tehnica moderna. Indivizii de care spuneam, au venit cu un telefon, ultimul ragnet, blindat de muzica, avea toate albumele Parazitii. Eu personal sunt fan Parazitii insa ii ascult unde trebuie si cand trebuie, insa acesti „paraziti” nu se aflau nici locul potrivit, nici nu ascultau ce trebuie. Au lungit-o cu tambalaul pana pe la vreo patru dimieata. Noi ne-am cam muscat buzele, eu unul ii compatimesc, pana la urma nu cred ca sunt ei de vina ci mediul si societatea in care traiesc, ori discernamantul i-ar fi putut sa-i faca sa deosebeasca placutul de neplacut, insa unde nu-i cap vaide picioare. Una peste alta iesirea a fost placuta, ne-am retras a doua zi spre casele noastre dupa o iesire, as putea sa-i spun intr-un final destul de linistita. De data asta urmand traseul Petrosani - Valea Jiului - Novaci - Horezu - Rm. Valcea, aproximativ 160 km.

Motto Refugiul Agatat: Organizati-va viata astfel incat sa va ramana vreme de dus la munte. Astfel si mintea voastra va fi sanatoasa si bine cumpatata.

duminică, aprilie 03, 2011

Locul copilariei pe cale de disparitie

Mi-am deschis arhiva de poze si am dat peste un folder cu imagini facute in noiembrie 2009, in satul unde am copilarit.

Imaginile sunt destul de triste si fara viata, doar amintirile sunt vii. Chiar si amintirea bunicilor e inca vie, chiar daca din pacate ei s-au dus mult prea devreme.

Ma mai tine legat de aceste locuri, in afara de amintri, taxele si impozitele care trebuiesc platite la stat, pentru trenurile pe care au crescut balariile si casa care e plina de soareci si tot felul de vietuitoare, mai mult de atat e destul de paraginita incat de fiecare data cand ma duc pe acolo ma astept s-o gasesc la pamant.

De cele mai multe ori cand ma duc prin acele locuri folosesc mijloacele de transport in comun, in special „rata”, un fel de autobuz rudimentar, pe langa faptul ca e plin de praf si locurile pe care stai sunt foarte jegoase si rupre, mai vine si un miros puternic de motorina, iar usile sunt prevazute cu nu fel de ivare, cam cum sunt pe la portile oamenilor, din aceste zone, si legate cu sarma.

Trecand peste aspectul calatoriei, de fiecare data cand intru in sat imi amintesc cat de animat era satul si plin de copii care se jucau si babe care stateau la taifas in fata portii. De fiecare data cand plecam de acolo mi se rupea sufletul, parca as fi vrut sa raman pentru totdeauna, aproape ca ma convinsase bunicu sa raman acolo la scoala. Numai ca parintii aveau alte planuri cu mine, trebuia sa studiez la oras, ceea ce s-a si intamplat.

Casa in care au locuit bunicii mei apartine satului Pieptesti, comuna Valeni, judetul Olt, situata undeva pe o ulita ferita de praful soselei. Bunica era o femeie foarte harnica si credincioasa, cum sunt mai toate femeile de pe acolo. Curtea era plina de oratanii ceea ce facea ca batatura sa fie destul de aglomerata si de dimineata pana seara se faceau suficiente gunoaie, numai ca bunica avea grija ca in fiecare dimineata sa o mature.

Nu vedeai pic de iarba prin curte sau crapatura prin gard, insa imaginea de atunci a disparut cu timpul, facandu-si loc imaginile ruinoase, cu gardul cazut si batatura plina de vegetatie.

Cu timpul o sa renunt sa mai merg prin acele zone, mai ales ca au inceput sa se rareasca si rudele, cunostintele de pe acolo, daca cu vreo 25 de ani in urma ma vedeam pentru totdeauna in acel loc, azi vad altfel lucrurile, imi vor ramane doar amintirile acelor zone pentru totdeauna.