O tura de recunoastere (24.07.2009)

De mult planuiam sa ajung pe Fagaras. Cand auzeam de Fagaras paca auzeam de o poveste pe care o ascultasem de nenumarate ori. E drept ca nu imi propusasem o data anume sa ajung pe culmile acestui masiv, si nici nu paream nerabdator s-o fac prea curand pana acum un an, cand mi-am spus "la anu voi merge pe Fagaras indiferent de ce s-ar intampla!", aceasta decizie si ambitie mi-au dat-o si prietenii mei Coco, Dani si Alex, care s-au innobilat si ei cu aceasta dorinta.
Asadar am inceput pregatirile cu un an inainte pentru o calatorie mult visata. Am citit tot felul de documentatii si am studiat tot felul de harti si trasee, si ne-am oprit asupra crestei. Da, ne-am hotarat sa facem Creasta Fagaras.
Am fost tot timpul constient de cat de repede trece timpul, cu cat se apropia ziua pe care o planificasem pentru pornirea pe creasta, parca emotiile ereau din ce in ce mai mari si chiar daca aveam oarecare cunostinte din carti despre Masivul Fagaras, eream foarte constient ca voi pleca cumva in necunoscut, pentru asta am decis sa facem o tura de recunoastere, asa ca am pornit intr-o dimineata de iulie spre creasta, de la Turnu Rosu.
Pentru descrierea turei va lasa sa-i cititi Jurnalul lui Alex, caci cu el am fost in tura de recunoastere. Eu o sa postez doar cateva imagini din aceasta scurta iesire.