Rucsacii ii lasasem in compartimentul cortului pentru bagaje, care nu are prevazut decat folia de deasupra, dedesubt fiind doar pamantul, ceea ce a facut ca apa sa patrunda in ei oarecum pana la jumatate, udand astfel peste 80 % din lucrurile aflate in el.
Vazandu-ne intr-o situatie destul de delicata, am luat repede decizia sa ne refugiem in cabana Podragu, care erea lao distanta de vreo 200 m de locul in care ne amplasasem noi cortul. Mi-am bagat tot ce aveam in rucsac si am plecat prin ploaie doar in bermude si cu rucsacu in spate. Ploaia erea foarte deasa si avea picaturile foarte mari, incat chiar daca am tasnit din cort si am incercat sa ajung repede in cabana, alergand prin bezna, prin mocirla si sarind peste rocile pe care le vedeam cand fulgera, lucru care ne-a fost de ajutor intrucat ne-a liminat cararea ajungand la cabana cu bine, dar fleasca.
In cabana ne-am intins saci de dormit pe podea si ne-am bagat in ei asteptand doar lumina, de ploaie nu ne mai temeam, eream deja prea uzi sa ne mai pese daca se opreste sau nu.
Dupa ce ne-am dezmeticit si ne-am adunat fortele am rumegat asupra situatiei. Ne doream tare mult sa continuam, dar vremea, chiar daca se oprise ploaia, se arata foarte neprielnica, daraproape ca nici de renuntat nu incapea vorba.
La ora 09 am luat decizia sa continuam intrucat norii incepusera sa se mai sparga, si cateva firicele de soare se revarsau peste creste. Am continuat doar doua persone , a treia ramnand sa-si mai adune ceva forte. Asadar am pornit spre refugiul Vistea, doar doua peroane, fara cort.
Am traversat mai multe curburi de novel, care pareau ca sunt interminabile, incepusem sa fim foarte obositi si nu mersasem prea mult, dar s-a acumulat si oboseala de peste noapte, care ne-a vlaguit, asta si din pricina lipsei de somn.
Ajunsi la baza varfului Vistea am inceput sa urcam o panta inclinata cam la 60 de grade si a trebuit sa parcurgem o diferenta de nivel de circa 200 m, a fost destul de solicitant. Cand ne-am vazut in varful Vistea eu am ezitat si parca nu-mi doream decat sa ajung la refugiu, nu ma incanta sa ne abatem pana pe varful Moldoveanul, dar mi-am tras putin suflul, si am pornit spre cea mai mare altitudine din Fagaras. Efortul a meritat mai ales ca de data asta vremea a fost de partea noastra, si am avut parte de o priveliste superba, pe care am admirat-o vreo 10 minute, dupa care ne-am indreptat spre destinatia stabilita. De pe varful Vistea a trebuit sa coboram pana la refugiul Vistea o panta la fel de inclinata ca cea pe care am urcat.
Toata calatoria nu am facut-o in mai mult de 4 ore, la ora 13 eream primii din refugiu si cu toate ca vremea nu se arata prea rea si timp ar mai fi fost, am decis sa ramanem in refugiu peste noapte, intrucat nu mai aveam cort si hainele imi ereau toate ude.
Refugiul are locuri de dormit asezate pe doua nivele, 4 locuri de dormit la nivelul unu si 4 la nivelul doi, se pot creea si mai multe spatii de dormit, asta depinde de cat de mare esti si cat poti sta de inghesuit. Noi ne-am stabilit la nivelul doi si am tolanit toata ziua, ba adormeam ba ne trezeam si mai dadeam cate un raid pe afara, sa mai verificam cum sta vremea si ce mai misca. Cel mai mult se miscau norii dintr-o parte in alta, dar a trecut si o turma de oi. Intr-o alta iesire din refugiu ni s-a aratat chiar si un curcubeu, care in limba narurii prevesteste sfarsitul vremii nedorite. Mai eream treziti din cand in cand si de cate cineva care venea la refugiu in trecere, sau sa se stabileasca ca si noi peste noapte.
A fost o zi destulde lunga chiar daca nu am mers prea mult, parca seara nu mai venea, s-a lasat indelung asteptata, dar si cand a venit ne-am luat ramas bun de la ziua, incercand sa prindem un apus care nu s-a putut zari decat printr-o mica fisura in norii care incepeau iar sa se stranga. Ne-am bagat la la somn, exact ce facusem intreaga zi, dar diferenta erea ca un somn de noapte ne incarca altlel energia, de care aveam atata nevoie pentru a continua calatoria noastra.
