Insa vremea a tinut cu noi mai o patura de nori, mai o raza de soare, ba un ochi de senin. Nu ar fi putut fi mai frumos de-atat.
Scopul nostru principal fiind pe langa iesirea in natura, sa gasim deditei sa-i admiram si sa-i fotografiem. Aproape ca se trecusera dediteii abi am reusit sa gasim vreo 2-3 si aia destul de ofiliti, chiar intr-un loc am gasit doar tulpina fiind rupta floarea, am descoperit si de cine ...
Totusi am avut inspiratia sa urcam pe o culme mai inalta, nepotecita, unde am dat peste o colonie intreaga de deditei, ceea ce ne-a facut sa ne simtim impliniti.
Pe valea care ne-am intors spre Brezoi, de unde plecasem, ne era imposibil sa nu observam o amprenta antropica. Un anume Nelu Dumitrescu a tinut mortis sa-si lase dovada trecerii dumnealui prin zona. O dovada de prost gust i-as spune, cu toate ca e prea bland din partea mea.
Daca ar fi dupa mine as propune pentru nea Nelu Dumitrescu, si pentru toti asemeni lui, cate o scrijelitura cu aschia pe partea dorsala, sau pe orice zona a trupului, sa vada si dumnealor cum e sa fie scrijeliti.
Una peste alta ne-am intors teferi cu totii si am tras la o racoritoare la o terasa din inima Brezoiului.
