Inca un an lasat in urma

Azi e ziua mea de nastere. Daca pana acum cativa ani abi asteptam sa-mi vina ziua de nastere, de la o vreme lucrurile au inceput sa se mai schimbe, nu mai am aceeiasi dorinta si placere sa mi se spuna "La multi ani!", urasc cand te pandesc cei care te cunosc si vor sa-ti iasa inainte sa te urecheze, sa te felicite si sa-ti ureze o gramada, de nu le poti nici tu inchipui sau infaptui, nici daca ai avea 9 vieti. Parca ma simt urmarit de catre toata lumea, chiar daca nu stiu toti ca e ziua mea. Pentru mine a inceput sa prinda alta semnificatie ziua asta, imi da o senzatie de disconfort, nu ma simt deloc in largul meu. Poate ca aceasta senzatie e si datorita definitiei pe care o are aceasta zi, aceea ca te-ai mai apropiat cu inca un an de finalul existentei tale.

Eu imi zic, de cele mai multe ori, ca ziua mea e atunci cand ma simt bine, cand sunt fericit cand fac ceea ce visez noaptea - ma refer la visele frumoase - sau fac ceea ce mi-am dorit. Azi de exemplu mi-as fi dorit sa beau o sticla, doua, de vin cu vre-o doua, trei tipe, suna cam pervers, dar destul de bine :D.

Acum un an, 25 aprilie a picat intr-o zi de duminica. Implineam 27 de ani, si-am avut ocazia sa merg intr-un loc deosebit, eu l-as compara cu paradisul, sau cel putin daca exista acest paradis, mi-ar placea sa fie ca la Goia del Pis.

Numere norocoase?!

Tocmai se incheie ziua globului pamantesc - cum suna - de parca ar fi ultima. 22 aprilie, cica atunci s-a nascut miscarea pentru protejarea medului inconjurator, undeva prin anii '70.
Tot timpul am asociat anumite numere cu varsta mea, de exemplu la 22 de ani, pe langa faptul ca eream foarte tanar, a fost si prima mea iesire din tara - unde altundeva, decat in Italia - prin aceiasi perioada a anului, tot atunci am vazut si Turnul din Pisa pentru prima data, pana acum, caci eu mi-am zis inca de pe atunci c-am sa revin intr-o zi, dar nu am fixat o data.
Mai aveam un numar care ma obseda tot timpul, cand eream in liceu si ma intreba cineva cat e ceasul, raspundeam si 27, dar nu mai stiu de unde capatasem eu obiceiul asta, cert este ca apartamentul in care am locuit o viata are numarul 27, si in ultimul an l-am purtat in carca si inca-l mai port, dar nu pentru mult timp, caci in doua zile va fi inlocuit de 28. Asta ma face sa ma simt tare trist. Imi placea la nebunie cand venea ziua mea de nastere, insa acum parca as vrea sa fie stearsa, sa nu mai pot continua cu numaratoarea si sa ramana la numarul meu favorit, 27.
Maine e Sf. Gheorghe si ziua de nastere a unei fete, o fata care mi-a fost iubita - de-adevaratelea - a fost iubita de mine, am analizat de multe ori situatia, si daca au mai fost si altele inainte ei nu au fost decat iluzii, dar cu fata asta chiar m-am iubit, si asta se intampla pe cand aveam doar 21 de ani. Pot spune ca ea a fost prima mea iubire, prima iubire adevarata. Am trait clipele alea pe care orice indragostit le traieste, am simtit pe pielea mea, cum e sa fi cu capu in nori. De multe ori imi vine in minte o imagine foarte clara, no o pot uita - nici nu-mi doresc -, eream peste strada de liceul Lahovarii, la intersectie, ne indreptam spre Nord, nu-mi mai aduc aminte in ce scop, imi aduc aminte cum ne tineam de mana - ea e singura cu care m-am tinut de mana, am mai avut cateva tentative, dar mi s-au parut false - si ne mai si sarutam din cand in cand, si de-odata ne-am trezit in mijlocul strazii claxonati de mama focului si injurati de un sofer, tocmai acolo ne gasisem sa ne sarutam, unde ne erea gandul, nici noi nu stiam. Oricum ne-am continuat repede drumul razand si tragandu-ne de mana unul pe altul.
Ea are 25 exact numarul zilei mele de nastere, si face 26 exact numarul de capitole pe care il are cartea pe care tocmai am termint-o de citit "De veghe in lanul de secara" de J.D. Salinger, ale naibi asemanari...
Cum spuneam cartea "De veghe in lanul de secara", mi-a fost recomandata de catre o persoana pentru care am avut un oarecare respect, nu spun ca mi l-am pierdut... Am cautat ceva timp aceasta carte, fara s-o gasesc, dar trebuie sa recunosc ca nici nu am insistat prea mult. Totusi cineva a retinut ca doream s-o citesc si de curand mi-a facut surpriza sa mi-o trimita pe mess intr-un fisier world. Nu sunt adeptul cititului la PC, dar mi-am dorit atat de mult sa citesc aceasta carte incat am ignorat acest aspect si am citit-o pe monitor. Nu vreau decat sa spun ca m-a dus cu gandul la cum eream eu in adolescenta, mi-am gasit in personajul principal o oarecare asemanare de acum 10 ani. Destul de trist cum s-au dus anii astia, exact esenta tineretii mele, dar daca ii iau la purecat gasesc o sumedenie de amintiri frumoase, si totusi la ce-mi folosesc amintirile ...

Basilica di Santa Croce

Un loc nou pentru mine. L-am admirat de atatea ori cand am fost la inaltime, dar nu am reusit sa-mi fac niciodata drum cat mai aproape. Am nimerit de curand prin zona Santa Croce si am ramas incantat de ceea ce am vazut, mi-am propus ca pe viitor sa-mi fac timp si sa strang mai multe detalii despre acest loc.

Ponte a ema

Chiar daca predomina numarul zilelor ploioase, din cand in cand ne este dat sa ne bucuram si de cate o zi senina, in care sa putem capta imagini cu frumusetile primaverii.

Jurnal de Italia VII

Am avut o saptamana foarte incarcata, si totusi nu-mi ies socotelile asa cum m-as fi asteptat, parca nu se vede un progres fata de saptamanile precedente. A fost o saptamana mai mult haotica, poate si din cauza celor doua sarbatori pascale, sau pentru ca am avut fiecare zi incarcata, dar nu intr-un loc fix, ci o ora aici una, doua dincolo, si am fost solicitat si in constructii, practic m-am impartit pe doua fronturi.

Si de parca nu ar fi ajuns o saptamana in care am strans ore numai din ciupituri, sambata am mai primit 2 posturi fixe, unul in centru si unul mai pe la periferie, la Ponte a ema, la cel din urma a fost o adevarata aventura intoarcerea in oras. E un depozit de papetarie-birotic, si sunt suficient doua persoane pentru a acoperi suprafata. Prima vizita la post a fost in timpul saptamanii, am fost transportati, si la dus si la intors, cu masina, sa ne acomodam si sa invatam si traseul, sambata am fost transportati doar la dus si lasati sa ne facem treaba si de intors sa ne descurcam. Dupa ce am mers trei statii in directia opusa, ne-a dat prin cap sa intrebam si sa ne asiguram ca suntem pe drumul cel bun, si am fost nevoiti sa facem cale intoarsa.

Nu a fost suficient ca erea sa ne ratacim am prins si coada pe traseu, formata din cauza unui accident, cum se intampla des pe aici, din cauza celor care nu stapanesc bine mersul pe motorino. Blocajul a durat cel putin 30 de minute, timp in care am fost nevoiti sa asteptam ca cei de pe salvare sa-si faca treaba si circulatia sa revina la normal. Pana acasa a trebuit sa schimb trei autobuze. Pana la urma nu a fost o saptamana grea, ci una in care am mai invatat cateva linii de autobus si am descoperit locuri noi, pot spune chiar frumoase, mai ales dupa ce trecem noi.

Almese

Almese este un sat situat la vreo 30 km de Torino, inspre Milano. Sunt multe locur frumoase in aceasta zona, dar cea mai mare atractie ramane cetatea San Michele, care este construita pe un varf de 1000 m. Almese face parte din comuna Avigliana, care este infratita cu Alba-Iulia.

Doua decenii

Cu aproximativ 20 de ani in urma sora mea erea strigata in familie Daniela, iar eu Costinel. Dupa doua decenii s-au mai modificat putin, ea devenind Dana, iar eu Nicu.
Ea are casa, masina, are o familie intemeiata, peste patru luni va fi mamica, eu nu am decat casa si diferenta de varsta dintre noi este de un an, partu luni si patru zile.