Numere norocoase?!

Tocmai se incheie ziua globului pamantesc - cum suna - de parca ar fi ultima. 22 aprilie, cica atunci s-a nascut miscarea pentru protejarea medului inconjurator, undeva prin anii '70.
Tot timpul am asociat anumite numere cu varsta mea, de exemplu la 22 de ani, pe langa faptul ca eream foarte tanar, a fost si prima mea iesire din tara - unde altundeva, decat in Italia - prin aceiasi perioada a anului, tot atunci am vazut si Turnul din Pisa pentru prima data, pana acum, caci eu mi-am zis inca de pe atunci c-am sa revin intr-o zi, dar nu am fixat o data.
Mai aveam un numar care ma obseda tot timpul, cand eream in liceu si ma intreba cineva cat e ceasul, raspundeam si 27, dar nu mai stiu de unde capatasem eu obiceiul asta, cert este ca apartamentul in care am locuit o viata are numarul 27, si in ultimul an l-am purtat in carca si inca-l mai port, dar nu pentru mult timp, caci in doua zile va fi inlocuit de 28. Asta ma face sa ma simt tare trist. Imi placea la nebunie cand venea ziua mea de nastere, insa acum parca as vrea sa fie stearsa, sa nu mai pot continua cu numaratoarea si sa ramana la numarul meu favorit, 27.
Maine e Sf. Gheorghe si ziua de nastere a unei fete, o fata care mi-a fost iubita - de-adevaratelea - a fost iubita de mine, am analizat de multe ori situatia, si daca au mai fost si altele inainte ei nu au fost decat iluzii, dar cu fata asta chiar m-am iubit, si asta se intampla pe cand aveam doar 21 de ani. Pot spune ca ea a fost prima mea iubire, prima iubire adevarata. Am trait clipele alea pe care orice indragostit le traieste, am simtit pe pielea mea, cum e sa fi cu capu in nori. De multe ori imi vine in minte o imagine foarte clara, no o pot uita - nici nu-mi doresc -, eream peste strada de liceul Lahovarii, la intersectie, ne indreptam spre Nord, nu-mi mai aduc aminte in ce scop, imi aduc aminte cum ne tineam de mana - ea e singura cu care m-am tinut de mana, am mai avut cateva tentative, dar mi s-au parut false - si ne mai si sarutam din cand in cand, si de-odata ne-am trezit in mijlocul strazii claxonati de mama focului si injurati de un sofer, tocmai acolo ne gasisem sa ne sarutam, unde ne erea gandul, nici noi nu stiam. Oricum ne-am continuat repede drumul razand si tragandu-ne de mana unul pe altul.
Ea are 25 exact numarul zilei mele de nastere, si face 26 exact numarul de capitole pe care il are cartea pe care tocmai am termint-o de citit "De veghe in lanul de secara" de J.D. Salinger, ale naibi asemanari...
Cum spuneam cartea "De veghe in lanul de secara", mi-a fost recomandata de catre o persoana pentru care am avut un oarecare respect, nu spun ca mi l-am pierdut... Am cautat ceva timp aceasta carte, fara s-o gasesc, dar trebuie sa recunosc ca nici nu am insistat prea mult. Totusi cineva a retinut ca doream s-o citesc si de curand mi-a facut surpriza sa mi-o trimita pe mess intr-un fisier world. Nu sunt adeptul cititului la PC, dar mi-am dorit atat de mult sa citesc aceasta carte incat am ignorat acest aspect si am citit-o pe monitor. Nu vreau decat sa spun ca m-a dus cu gandul la cum eream eu in adolescenta, mi-am gasit in personajul principal o oarecare asemanare de acum 10 ani. Destul de trist cum s-au dus anii astia, exact esenta tineretii mele, dar daca ii iau la purecat gasesc o sumedenie de amintiri frumoase, si totusi la ce-mi folosesc amintirile ...