Culmea Basarab

Intalnire

Capre Negre

Vulpita

Creasta Fagaras (a saptea zi 07.08.2009)

Ne-am trezit devreme, in compania ropotului de ploaie care cadea pe acoperisul din tabla. Eream hotarati sa continuam drumul indiferent daca se opera ploaia sau nu, ne doream sa fie ultima zi din aceasta aventura, caci vremea ne jucase feste si eream destul de epuizati si ceea ce a fost mai frumos trecuse, defapt scopul Fagarasului il atinsasem inca de cand am trecut de varful Moldoveanu, ambitia noastra ne-a facut sa ne dorim sa finalizam acest traseu, asa cum ne propusasem, in Plaiul Foii.

Ciobanul Gheorghe ne-a convins inca odata ca bulzul e o delicatese aici in munte, ne-a omenit inca odata, fapt ce le datoram numai cuvinte de lauda, mai ales ca in timp ce noi ne odihneam in bordeiul lor, ei si-au petrecut noaptea sub cojoace afara, ignorand ploaia ce nu a incetat sa cada toata noaptea. Oricum ne-au spus ca mai faceau lucrul asta si in alte zile, fiind nevoiti sa stea de paza la cele peste 700 de oi si 200 de perbeci, sa nu vina lupii sa le salte, caci prin zona dadea tarcoale o haita si cand ploua sau erea ceata erea vremea ideala pentru atac, caci cainii au simturile mai slabe pe astfel de vreme.

Pe la orele 08:00 eream cu toate bagajele pregatite si eream pregatiti sa o luam din loc prin ploaia marunta, dar spre bucuria noastra ploaia s-a oprit, asa ca am pornit la drum cu mai mare incredere, lundu-ne la revedere de la ciobanu Ion si Gheorghe.

Pana am iesit la poteca principala iarba uda ne-a cam dat batai de cap, am fost facuti fleasca la piciare, dar deja nu mai erea o noutate.

Nu dupa mult timp am inceput sa zarim padurea, semn ca ajunsasem la o altitudine propice arborilor, de acum aveam sa mergem prin padure, numai bine ca ne mai ferea si de ploaia care se pornise iara.

Am trecut pe langa o stana care parea sa nu aibe pe nimeni acasa, pesemne ca ciobanii ereau cu oile la pasune, doar un catelus erea prin preajma si un purcelus slobod.

Prin padure marcajul care ducea spre Plaiul Foii, erea foarte greu de gasit, poteca nu erea prea umblata, de multe ori doar instinctual ne facea sa tinem drumul nostrum si eream ingreunati si de copacii defrisati si lasati sa acopere poteca cu buna stiinta sau nu.

Ultimul marcaj l-am vazut inainte sa dam de un drum forestier, pe care am decis sa mergem indiferent daca mai vedeam vre-un semn sau nu, caci trebuia sa ne scoata undeva pana la urma, chiar daca erea Plaiul Foii sau alta localitate, pana la urma nu prea mai conta caci ne cam udasem.

Drumul forestier erea un dezastru, plin de mocirla si balti la tot pasul, ereau si urme proaspete de tractor, ceea ce ne intarise banuielile ca inca se defrisa prin zona, nici nu ne-a luat mult si am zarit pe undeva parca ascunsi in padure niste taietori, care produceau un zgomot infernal de la masinariile pe carelemanuiau la taiat padurea.

Am mers destul de mult pe acel drum, ba am mai intrat pe altele, si altele, deja parca eream intr-un labirint. In cele din urma am iesit in dreptul unui lac, si am decis sa mergem pe partea dreapta a lui pana ne-au convins un grup de muncitori de prin zona sa ne intoarcem, caci telul nostrum inca erea Plaiul Foii. Asa ca am facut cale intoarsa, pe langa lac, norocul nostrum ca nu mersasem mai mult de un sfert de ceas.

Am decis sa tinem drumul de pe langa lac in speranta ca ne-o scoate undeva, ploaia erea din ce in ce mai deasa, dar nu mai conta caci eream deja fleasca, si cu indiferenta la situatia in care eream, ne opream din loc in loc sa savuram zmeura crescuta pe marginea drumului, cred ca am repetat aceste porniri vreme de vre-un ceas, pana ne-am cam saturat si am hotarat sa grabim pasul caci deja se cam ingrosa gluma, erea ceasul 12 si noi mergeam de ceva vreme si parca nu mai ajungeam niciunde.

In cele din urma am ajuns la hidrocentrala barajului, unde am observat foarte ofticati ca defapt il ocolisem, cu vreo trei ore in urma eream pe undeva pe aproape de locul in care ne aflam acum, dar speranta noastra de-a ajunge la Plaiul Foii ne-a facut defapt sa ocolim acest baraj, barajul Pecineagu. Aici ne-am adapostit sub strasina cladirii din fata barajului, o cladire de 2 nivele, ce servea pe post de control. Am fi vrut sa ne schimbam dar nu aveam cu ce, caci rucsacii ereau leoarca, si hainele noastre abi se straduiau sa mai absoarba din surplusul de apa.

Am decis sa stam pana trece vre-o masina si ne ia spre cel mai apropiat loc de unde puteam sa luam vreo ocazie spre casele noastre.

Din fericire nu am asteptat prea mult caci camioanele coborau incarcate cu lemne, primul care l-am vazut a si oprit, dar nu avea decat un loc liber, acest lucru ne-a determinat sa ne despartim si am hotarat sa raman eu sa iau urmatoarea masina.

Ramas singur, dupa 10 minute s-a ivit o dacie si ca intr-un acces de disperare, am dat din maini si m-am pus in fata lui numai ca nu m-am catarat pe capota. Soferul erea un cetatean de etnie roma care se intorcea de pe coclauri de la bureti, in dreapta lui erea sotia, iar in spate un pusti cu o domnisoara. Nu a vrut sa ma ia dar m-a vazut in ce hale eram si cu siguranta si-a facut mila de mine, avand in vedere situatia data m-am multumit sa fiu luat si de mila, pe care i-am transformat-o in bacsisi la destinatia finala.

In masina parca am avut tot timpul din lume sa-mi refac in cap toate prin cate trecusem, imi veneau toate amintirile in cap, eream atat de vlaguit incat amintirile imi veneau ca unui muribund, imi si vedeam chipul lesinat dar cu zambetul pe buze.

Pana in Rasnov am avut de parcurs o distanta de veo 20 km, ajuns aici am avut noroc sa prind autobuzul ce mergea spre Pitesti de unde aveam sa iau alt autobus spre Valcea.

Aceasta calatorie mi-a intarit simtirile si dragostea pentru inaltime, imi doresc cu fiecare iesire sa ating culmi si mai inalte si mai dificile, dar tot cu aceiasi dorinta abi astept revederea acestor locuri pe care eu personal nu ma pricep sa le descriu exact asa cum sunt ele, in toata splendoarea lor.

Creasta Fagaras (a sasea zi 06.08.2009)

Noaptea a fost foarte lunga, m-am trezit de nenumarate ori si m-am intors pe toate partile, am dormit in reprize, zvarcolindu-ma intruna. Asta poate si fiindca tolanisem prea mult ziua precedenta. Spre dimineata se auzeau picuri de ploaie, ne-am fi dorit sa plecam cat mai devreme, dar am preferat sa se mai domoleasca vremea sa o luam din loc. Asa ca nu ne-am grabit sa ne strangem catrafusele, caci ploaia erea marunta si parea ca nu o sa ne lase sa plecam prea curand. Pe la 10 au aparut primele semne ca vremea s-ar indrepta, ne-am echipat si am hotarat sa ne continuam drumul pe creasta, urmatoarea destinatie fiind refugiul Zarna sau refugiul Berevoiescu. Nu ne-am indepartat decat vreo 20 de metri de refugiu si cativa picuri ne-au facut sa luam o decizie nedorita pentru noi, am facut cale intoarsa, ne-am zis ca pana aici a fost si ca trebuie sa coboram spre orasul Victoria, de unde aveam sa mergem acasa, caci continuarea pe creasta nu-si mai avea rostul, nu mai avea nici un farmec si riscam sa ne si imbolnavim. Am trecut iar pe langa refugiu am mers vreo 50m pana la primul indicator, ce ne arata spre orasul Victoria 5-6h. Coborarea parea ok si privelistea care ni se deschidea erea minunata, mai ales ca valea se combina cu aerul umed si dadea o culoare proaspata. Imediat de am intrat pe traseul mardcat cu triunghi rosu, undeva in stanga sub o stanca erea amenajata o folie si sub folie statea zgribulita o doamna singura, probabil ca insotitorul ei erea dupa apa, pesemne ca facuse bivuac peste noapte, caci refugiul erea plin, mi-am zis ca trebuie sa fi fost norocosi intr-un fel ca am gasit locuri in refugiu, caci doamna pe langa care am trecut nu erea singura, se mai vedeau si prin vale palcuri-palcuri de corturi ori cate un bivuac pe sub o stanca. I-am dat buna ziua si ne-am vazut de drumul nostru. Am mers vreo 10 minute, si o raza de soare care si-a facut loc printre norii putin crapati, ne-a facut sa ne oprim si sa ne mai gandim inca odata daca vroiam sa incheiem aceasta aventura. Nu ne-am gandit mult si am facut cale intoarsa, am inceput sa urcam, am trecut iar pe langa doamna zgribulita, care acum incepuse sa-si stranga din lucruri, ne-am zambit si ne-am mai urat odata de bine. Iata-ne din nou pe culmile Fagarasului, pornind cu incredere in jurul orei 11:30. De data asta destul de sleiti de puteri dar cu vointa de a continua. Etapa asta ar fi trebuit sa se incheie la refugiul Zarna sau Berevoiescu, depindea si de fortele noastre. Vremea a tinut cu noi, cand ne mai mintea cu cate o raza de soare cand mai venea cate un nor si ne baga in ceata, dar de ploaie nu mai erea vorba. Nu am facut pauze prea dese, si alea care le-am facut au fost scurte, ne doream sa parcurgem cat mai mult din traseu mai ales ca eream in criza de timp, asa ca dupa 3 ore jumate ni s-a aratat in fata refugiul Zarna. Se zarea din departare ca niste puncte cateva persoane miscand pe langa refugiu. Am grabit pasul, mai ales ca se vedea si un nor care venea spre refugiu si ameninta sa il acopere in negura, iar persoanele pe care ;le vazusem sa dispara ca-ci dupa aspectul care se vedea din departare, pareau ca se pregatesc de plecare. Ajuns langa refugiu, norul de ceata facea ca vizibilitatea sa fie scazuta la mai putin de 5m, iar persoanele care le vazusem chiar ereau pe picior de plecare si din fericire ne si cunosteam, dar nu am continuat cu ele caci eream cam infometati si simteam oarecum nevoia de o pauza mai lunga, iar refugiul se arata foarte primitor, se adevereau povestile auzite, cum ca ar fi fost renovat si erea un lux sa innoptezi aici. Oricum noi nu aveam de gand sa innoptam la Zarna ci ne batea gandul sa mergem pana la Berevoiescu. Dupa o pauza de vreo pra, in care aproape ca nu ne venea sa mai plecam, vrajiti de luxul refugiului, ne-am luat inima in dinti si am decis sa continuam, mai ales ca mai aveam destul timp pana sa se intunece, si nu prea ne cadea bine sa repetam experienta ce o avusasem cu o zi in urma, sa tolanim prea devreme. Ne-am continuat calatoria intr-un ritm lejer, la un moment dat am intrat intr-un nor de ceata ce parea ca nu se mai termina, ne-am acoperit gurile cu cate o bandana sa nu respiram aerul puternic care ne putea ataca plamanii, genele si sprancenele ne ereau imbacsite ce bruma, parca am fi fost intr-un frigider, acum chiar ca nu ne mai permiteam sa ne oprim, cu fiecare oprire riscam sa ne racim si sa dam in alte complicatii mai ales ca eream si transpirati, asa ca am continuat vreme de vreo ora prin ceata deasa. Pe la 19:30 am ajuns la refugiul Berevoiescu, incepuse si ploaia, ne-am incadrat bine, cel putin asa ne-am spus din punc de vedere al vremii, dar din punct de vedere al refugiului, mai ca ne batea gandul sa ramanem afara. Arata atat de deplorabil, incat nici un caine nu cred ca putea sa stea acolo. Refugiul erea devastat, zonele in care ar fi trebuit sa fie paturi odata ereau goale, stalpii din fier care mai resistasera in picioare ereau mancati de rugina, pe jos nu iti dadeai seama ce e, fan iarba sau ciment, oricum cimentul care inca sa mai vedea erea plin de crapaturi si gauri, iar carcasa din care erea facut refugiul, mai bine zis tablaraia, erea roasa de rugina si avea deschideri imense in nenumarate locuri. De miros nu se ducea lipsa, mai ales ca au avut grija destui sa-si lase cate un marcaj, in varianta lichida si solida. Cu siguranta ca ereau o gramada de bacterii, insecte si mai mult ca sigur si paduchi. Norocul nostru ne-a fost ca un cioban care statea cu oile prin zona si asista la drama noastra, ne-a intarit si mai mult dorinta de a sta acolo, cu niste povesti despre animale salbatice. Dar foarte amabil ne-a oferit un loc in bordeiul lui, numele lui erea Ion. Bordeiul nu erea departe de refugiu, erea cam la 10 minute de mers, undeva mai in vale. Aici mai erea um cioban, care ne-a primit si el cu ospitalitate, pe acesta il chema Gheorghe. Ne-a bagat intr-o camera, sau mai bine zis incapere, de 3m lungime pe 2m latime, unde erea doar un pat facut din scanduri si acoperit cu multe obiele sa tina loc de saltea. Ne-au spus sa ne acomodam, iar noi ne-am si cautat haine uscate prin rucsaci si am convenit care cum dormim, unul s-a instalat in pat iar unul pe jos. In tot timpul asta in incaperea pe unde intrasem Gheorghe pornise radioul si asculta un post de manele, pentru noi erea ceva nou, dupa aproape o saptamana, sa auzim sunetul unui radiou, dar cu atat mai amuzant a fost faptul ca primul impact cu civilizatia a fost tocmai unul intr-un ritm pe care cica nu-l agreem si vrem sa-l extirpam. Dupa ce ne-am pregatit toate cele pentru noapte, am iesit in prima incapere mult mai mica decat cea in care se dormea. Aici erea o vatra facuta direct pe pamant care servea facutul mamaligii. Ne-am asezat in jurul focului pe niste buturugi, Gheorghe tocmai facea mamaliga intr-un tuci, am asistat la ritualul, cum mesteca cu facaletul mamaliga in tuci. Dupa ce a ispravit cu mamaliga a rasturnat-o pe un carpator, apoi a taiat niste cocolosi din mamaliga si le-a umplut cu branza de oaie, facand o forma de ou, de vreo 500g apoi l-a pus pe jar, a facut patru astfel de oua, sau cum le spune mai pe romaneste bulzi. Dupa ce s-au copt bine ne-am indopat cu acele delicatese in compania unei cani de jintita. Ospatul a fost peste puterile noastre de-al manca, dar erea atat de bun incat ne-am chinuit sa nu lasam nimic pentru caini. Ne-am retras in camera de oaspeti care erea afumata de la focul din incaperea cealalta, caci usa care desparteau cele doua incaperi erea din blani dar sus si jos avea lasata o distanta destul de mare astfel ca o mare parte din fum intrase acolo. Pana la urma urmei erea mult mai bine decat in refugiu. Noaptea s-a asternut in compania ploii care ne vizita din nou dupa o zi in care aproape ca abi o zarisem, iar somnul nu s-a lasat nici el prea mult asteptat.

Creasta Fagaras (a cincea zi 05.08.2009)

Am cazut intr-un somn adanc, din care am fost trezit in miezul noptii de tunetele care pareau ca sparg cerul si de fulgerele care cadeau nu departe de noi si faceau lumina in toata valea. Ne-am trezit si din cauza apei care invadase terenul de sub cortul nostru si ne dadea senzatia ca stam pe o saltea cu apa, pana cand incet incet a inceput sa patrunda si in cort, alimentata intruna de potopul care nu area ca vrea sa se opreasca pana nu umple toata valea de apa.
Rucsacii ii lasasem in compartimentul cortului pentru bagaje, care nu are prevazut decat folia de deasupra, dedesubt fiind doar pamantul, ceea ce a facut ca apa sa patrunda in ei oarecum pana la jumatate, udand astfel peste 80 % din lucrurile aflate in el.
Vazandu-ne intr-o situatie destul de delicata, am luat repede decizia sa ne refugiem in cabana Podragu, care erea lao distanta de vreo 200 m de locul in care ne amplasasem noi cortul. Mi-am bagat tot ce aveam in rucsac si am plecat prin ploaie doar in bermude si cu rucsacu in spate. Ploaia erea foarte deasa si avea picaturile foarte mari, incat chiar daca am tasnit din cort si am incercat sa ajung repede in cabana, alergand prin bezna, prin mocirla si sarind peste rocile pe care le vedeam cand fulgera, lucru care ne-a fost de ajutor intrucat ne-a liminat cararea ajungand la cabana cu bine, dar fleasca.
In cabana ne-am intins saci de dormit pe podea si ne-am bagat in ei asteptand doar lumina, de ploaie nu ne mai temeam, eream deja prea uzi sa ne mai pese daca se opreste sau nu.
Dupa ce ne-am dezmeticit si ne-am adunat fortele am rumegat asupra situatiei. Ne doream tare mult sa continuam, dar vremea, chiar daca se oprise ploaia, se arata foarte neprielnica, daraproape ca nici de renuntat nu incapea vorba.
La ora 09 am luat decizia sa continuam intrucat norii incepusera sa se mai sparga, si cateva firicele de soare se revarsau peste creste. Am continuat doar doua persone , a treia ramnand sa-si mai adune ceva forte. Asadar am pornit spre refugiul Vistea, doar doua peroane, fara cort.
Am traversat mai multe curburi de novel, care pareau ca sunt interminabile, incepusem sa fim foarte obositi si nu mersasem prea mult, dar s-a acumulat si oboseala de peste noapte, care ne-a vlaguit, asta si din pricina lipsei de somn.
Ajunsi la baza varfului Vistea am inceput sa urcam o panta inclinata cam la 60 de grade si a trebuit sa parcurgem o diferenta de nivel de circa 200 m, a fost destul de solicitant. Cand ne-am vazut in varful Vistea eu am ezitat si parca nu-mi doream decat sa ajung la refugiu, nu ma incanta sa ne abatem pana pe varful Moldoveanul, dar mi-am tras putin suflul, si am pornit spre cea mai mare altitudine din Fagaras. Efortul a meritat mai ales ca de data asta vremea a fost de partea noastra, si am avut parte de o priveliste superba, pe care am admirat-o vreo 10 minute, dupa care ne-am indreptat spre destinatia stabilita. De pe varful Vistea a trebuit sa coboram pana la refugiul Vistea o panta la fel de inclinata ca cea pe care am urcat.
Toata calatoria nu am facut-o in mai mult de 4 ore, la ora 13 eream primii din refugiu si cu toate ca vremea nu se arata prea rea si timp ar mai fi fost, am decis sa ramanem in refugiu peste noapte, intrucat nu mai aveam cort si hainele imi ereau toate ude.
Refugiul are locuri de dormit asezate pe doua nivele, 4 locuri de dormit la nivelul unu si 4 la nivelul doi, se pot creea si mai multe spatii de dormit, asta depinde de cat de mare esti si cat poti sta de inghesuit. Noi ne-am stabilit la nivelul doi si am tolanit toata ziua, ba adormeam ba ne trezeam si mai dadeam cate un raid pe afara, sa mai verificam cum sta vremea si ce mai misca. Cel mai mult se miscau norii dintr-o parte in alta, dar a trecut si o turma de oi. Intr-o alta iesire din refugiu ni s-a aratat chiar si un curcubeu, care in limba narurii prevesteste sfarsitul vremii nedorite. Mai eream treziti din cand in cand si de cate cineva care venea la refugiu in trecere, sau sa se stabileasca ca si noi peste noapte.
A fost o zi destulde lunga chiar daca nu am mers prea mult, parca seara nu mai venea, s-a lasat indelung asteptata, dar si cand a venit ne-am luat ramas bun de la ziua, incercand sa prindem un apus care nu s-a putut zari decat printr-o mica fisura in norii care incepeau iar sa se stranga. Ne-am bagat la la somn, exact ce facusem intreaga zi, dar diferenta erea ca un somn de noapte ne incarca altlel energia, de care aveam atata nevoie pentru a continua calatoria noastra.

Creasta Fagaras (a patra zi 04.08.2009)

Am avut parte de o noapte foarte linistita, locul unde am pus cortul erea destul de moale, iar iarba erea deasa si destul de mare, asta mi-a oferit un somn foarte linistit si m-am trezit odihnit si reincarcat la maxim. Nu reusisem sa vad prea bine imprejurimile cand am ajuns la Lacul Capra, dar a doua zi dimineata m-a intampinat cu un cer senin si o priveliste fascinanta. Aveam sa pierd o buna parte din zi in acest loc, dar asta nu m-a deranjat nici o clipa caci as fi preferat sa mai raman chiar si o noapte. Am profitat de timpul ce-l aveam la dispozitie si am coborat la Balea pentru a-mi lua cateva provizii, caci in cele trei zile petrecute in creasta am cam consumat din ceea ce aveam. La Balea m-am simtit ca intr-un orasel, cu atatea cladiri si atatia turisti care animau zona. Intors la locul unde campasem incarcat cu provizii, am profitat de timp si m-am plimbat prin imprejurimi, descoperint privelisti din ce in ce mai mununate. Am incercat si apa lacului tentat sa fac si o baie, dar fiind apa foarte rece m-am razgandit, asa ca m-am multumit doar sa-mi racoresc picioarele. Aproape ca nu-mi venea sa mai plec de acolo, dar eream abi la jumatatea calatoriei si eram asteptati si de alte locuri pentru a le explora. Asa ca ne-am strans catrafusele si am luat-o din loc in jurul orei 14:00 indreptandu-ne spre Podragu. Dupa vreo ora de mers am ajuns la o ramificatie de trasee, noi aveam doua variante de urmat, sa continuam pe creasta pana la Podragu sau sa ocolim prin vai pe partea nordica a crestei. Intrucat se cam stransasera norii si dadeau semen de ploaie, am luat hotararea sa mergem pe partea nordica. Traseul care l-am urmat avea sa fie ceva mai anevoios, dar splendid, am dat peste portiuni unde soarele nu ajunge niciodata si asta permite zapezii sa reziste chiar si vara. Am intalnit si un raulet cu apa foarte limpede format din mai multe pariase ce izvorasc din munte. Am dat si peste o vale in care erea un lac atat de frumos si locul erea atat de salbatic incat te indemna sa-l admiri si sa calci cat mai rar pe poteca, sa nu cumva sa lasi prea multe urme. In Total am avut de traversat patru vai pana la Podragu, la ultima vale deja norii ereau deasupra noastra si au inceput sa se reverse, fapt ce ne-a facut sa grabim pasii. Traversand ultima vale, s-a deschis in zare asezarea Podragu, o cabana in inima muntilor ridicata pe o colina stand in toata maratia ei alaturi de un lac cristalin, lacul Podragu. In cabana erea nebunie, o aglomeratie ca intr-un iarmaroc, nu aveai loc sa-ti pui bagajul, dar sa mai gasesti unul sa stai jos sa te dezmortesti dupa drum si sa poti bea o cana de ceai cald. Am asteptat in cabana sa se mai potoleasca ploaia, care parea ca nu ar vrea sa ne lase prea curand. De la 17 cand am ajuns abi pe la 20 s-a oprit ploaia si am putut sa ne instalam repede cortul intr-un loc care s-a dovedit ca nu a fost deloc unul bun. Dupa instalare m-am incumetat sa fac o baie in lac rece ca gheata, care mi-a dezmortit toate simturile. Ne-am pus devreme la somn, oboseala aratandu-se din ce in ce mai accentuata, cu fiecare zi, chiar daca ne deplasam pe portiuni din ce in ce mai mici. Somnul m-a luat in compania ploii, care incepuse iar sa cada si picaturile care picau pe cort parca formau un cantec de leagan.