Creasta Fagaras (a sasea zi 06.08.2009)

Noaptea a fost foarte lunga, m-am trezit de nenumarate ori si m-am intors pe toate partile, am dormit in reprize, zvarcolindu-ma intruna. Asta poate si fiindca tolanisem prea mult ziua precedenta. Spre dimineata se auzeau picuri de ploaie, ne-am fi dorit sa plecam cat mai devreme, dar am preferat sa se mai domoleasca vremea sa o luam din loc. Asa ca nu ne-am grabit sa ne strangem catrafusele, caci ploaia erea marunta si parea ca nu o sa ne lase sa plecam prea curand. Pe la 10 au aparut primele semne ca vremea s-ar indrepta, ne-am echipat si am hotarat sa ne continuam drumul pe creasta, urmatoarea destinatie fiind refugiul Zarna sau refugiul Berevoiescu. Nu ne-am indepartat decat vreo 20 de metri de refugiu si cativa picuri ne-au facut sa luam o decizie nedorita pentru noi, am facut cale intoarsa, ne-am zis ca pana aici a fost si ca trebuie sa coboram spre orasul Victoria, de unde aveam sa mergem acasa, caci continuarea pe creasta nu-si mai avea rostul, nu mai avea nici un farmec si riscam sa ne si imbolnavim. Am trecut iar pe langa refugiu am mers vreo 50m pana la primul indicator, ce ne arata spre orasul Victoria 5-6h. Coborarea parea ok si privelistea care ni se deschidea erea minunata, mai ales ca valea se combina cu aerul umed si dadea o culoare proaspata. Imediat de am intrat pe traseul mardcat cu triunghi rosu, undeva in stanga sub o stanca erea amenajata o folie si sub folie statea zgribulita o doamna singura, probabil ca insotitorul ei erea dupa apa, pesemne ca facuse bivuac peste noapte, caci refugiul erea plin, mi-am zis ca trebuie sa fi fost norocosi intr-un fel ca am gasit locuri in refugiu, caci doamna pe langa care am trecut nu erea singura, se mai vedeau si prin vale palcuri-palcuri de corturi ori cate un bivuac pe sub o stanca. I-am dat buna ziua si ne-am vazut de drumul nostru. Am mers vreo 10 minute, si o raza de soare care si-a facut loc printre norii putin crapati, ne-a facut sa ne oprim si sa ne mai gandim inca odata daca vroiam sa incheiem aceasta aventura. Nu ne-am gandit mult si am facut cale intoarsa, am inceput sa urcam, am trecut iar pe langa doamna zgribulita, care acum incepuse sa-si stranga din lucruri, ne-am zambit si ne-am mai urat odata de bine. Iata-ne din nou pe culmile Fagarasului, pornind cu incredere in jurul orei 11:30. De data asta destul de sleiti de puteri dar cu vointa de a continua. Etapa asta ar fi trebuit sa se incheie la refugiul Zarna sau Berevoiescu, depindea si de fortele noastre. Vremea a tinut cu noi, cand ne mai mintea cu cate o raza de soare cand mai venea cate un nor si ne baga in ceata, dar de ploaie nu mai erea vorba. Nu am facut pauze prea dese, si alea care le-am facut au fost scurte, ne doream sa parcurgem cat mai mult din traseu mai ales ca eream in criza de timp, asa ca dupa 3 ore jumate ni s-a aratat in fata refugiul Zarna. Se zarea din departare ca niste puncte cateva persoane miscand pe langa refugiu. Am grabit pasul, mai ales ca se vedea si un nor care venea spre refugiu si ameninta sa il acopere in negura, iar persoanele pe care ;le vazusem sa dispara ca-ci dupa aspectul care se vedea din departare, pareau ca se pregatesc de plecare. Ajuns langa refugiu, norul de ceata facea ca vizibilitatea sa fie scazuta la mai putin de 5m, iar persoanele care le vazusem chiar ereau pe picior de plecare si din fericire ne si cunosteam, dar nu am continuat cu ele caci eream cam infometati si simteam oarecum nevoia de o pauza mai lunga, iar refugiul se arata foarte primitor, se adevereau povestile auzite, cum ca ar fi fost renovat si erea un lux sa innoptezi aici. Oricum noi nu aveam de gand sa innoptam la Zarna ci ne batea gandul sa mergem pana la Berevoiescu. Dupa o pauza de vreo pra, in care aproape ca nu ne venea sa mai plecam, vrajiti de luxul refugiului, ne-am luat inima in dinti si am decis sa continuam, mai ales ca mai aveam destul timp pana sa se intunece, si nu prea ne cadea bine sa repetam experienta ce o avusasem cu o zi in urma, sa tolanim prea devreme. Ne-am continuat calatoria intr-un ritm lejer, la un moment dat am intrat intr-un nor de ceata ce parea ca nu se mai termina, ne-am acoperit gurile cu cate o bandana sa nu respiram aerul puternic care ne putea ataca plamanii, genele si sprancenele ne ereau imbacsite ce bruma, parca am fi fost intr-un frigider, acum chiar ca nu ne mai permiteam sa ne oprim, cu fiecare oprire riscam sa ne racim si sa dam in alte complicatii mai ales ca eream si transpirati, asa ca am continuat vreme de vreo ora prin ceata deasa. Pe la 19:30 am ajuns la refugiul Berevoiescu, incepuse si ploaia, ne-am incadrat bine, cel putin asa ne-am spus din punc de vedere al vremii, dar din punct de vedere al refugiului, mai ca ne batea gandul sa ramanem afara. Arata atat de deplorabil, incat nici un caine nu cred ca putea sa stea acolo. Refugiul erea devastat, zonele in care ar fi trebuit sa fie paturi odata ereau goale, stalpii din fier care mai resistasera in picioare ereau mancati de rugina, pe jos nu iti dadeai seama ce e, fan iarba sau ciment, oricum cimentul care inca sa mai vedea erea plin de crapaturi si gauri, iar carcasa din care erea facut refugiul, mai bine zis tablaraia, erea roasa de rugina si avea deschideri imense in nenumarate locuri. De miros nu se ducea lipsa, mai ales ca au avut grija destui sa-si lase cate un marcaj, in varianta lichida si solida. Cu siguranta ca ereau o gramada de bacterii, insecte si mai mult ca sigur si paduchi. Norocul nostru ne-a fost ca un cioban care statea cu oile prin zona si asista la drama noastra, ne-a intarit si mai mult dorinta de a sta acolo, cu niste povesti despre animale salbatice. Dar foarte amabil ne-a oferit un loc in bordeiul lui, numele lui erea Ion. Bordeiul nu erea departe de refugiu, erea cam la 10 minute de mers, undeva mai in vale. Aici mai erea um cioban, care ne-a primit si el cu ospitalitate, pe acesta il chema Gheorghe. Ne-a bagat intr-o camera, sau mai bine zis incapere, de 3m lungime pe 2m latime, unde erea doar un pat facut din scanduri si acoperit cu multe obiele sa tina loc de saltea. Ne-au spus sa ne acomodam, iar noi ne-am si cautat haine uscate prin rucsaci si am convenit care cum dormim, unul s-a instalat in pat iar unul pe jos. In tot timpul asta in incaperea pe unde intrasem Gheorghe pornise radioul si asculta un post de manele, pentru noi erea ceva nou, dupa aproape o saptamana, sa auzim sunetul unui radiou, dar cu atat mai amuzant a fost faptul ca primul impact cu civilizatia a fost tocmai unul intr-un ritm pe care cica nu-l agreem si vrem sa-l extirpam. Dupa ce ne-am pregatit toate cele pentru noapte, am iesit in prima incapere mult mai mica decat cea in care se dormea. Aici erea o vatra facuta direct pe pamant care servea facutul mamaligii. Ne-am asezat in jurul focului pe niste buturugi, Gheorghe tocmai facea mamaliga intr-un tuci, am asistat la ritualul, cum mesteca cu facaletul mamaliga in tuci. Dupa ce a ispravit cu mamaliga a rasturnat-o pe un carpator, apoi a taiat niste cocolosi din mamaliga si le-a umplut cu branza de oaie, facand o forma de ou, de vreo 500g apoi l-a pus pe jar, a facut patru astfel de oua, sau cum le spune mai pe romaneste bulzi. Dupa ce s-au copt bine ne-am indopat cu acele delicatese in compania unei cani de jintita. Ospatul a fost peste puterile noastre de-al manca, dar erea atat de bun incat ne-am chinuit sa nu lasam nimic pentru caini. Ne-am retras in camera de oaspeti care erea afumata de la focul din incaperea cealalta, caci usa care desparteau cele doua incaperi erea din blani dar sus si jos avea lasata o distanta destul de mare astfel ca o mare parte din fum intrase acolo. Pana la urma urmei erea mult mai bine decat in refugiu. Noaptea s-a asternut in compania ploii care ne vizita din nou dupa o zi in care aproape ca abi o zarisem, iar somnul nu s-a lasat nici el prea mult asteptat.