Jurnal de Italia

Daca as fi respectat intervalul cu care am inceput sa scriu jurnalul, ar fi trebuit sa fie deja Jurnal de Italia XIII, dar intrucat am sarit peste Jurnal de Italia XI si Jurnal de Italia XII, azi m-am decis sa-i zic pur si simlu Jurnal de Italia si poate sa inchei, cam premature, acest sezon, caci sederea mea inca nu s-a incheiat.
Nu din pricina timpului mi-am neglijat jurnalul, ci pur si simplu pentru ca nu am putut sa-mi adun gandurile, as fi avut multe de spus cu privire la saptamana dinaintea jurnalului XI, poate prea multe, dar s-a incheiat printr-o nemultumire sufleteasca si m-am cufunat in neand, cuprins de fel de fel de ganduri, a trecut ziua aproape halucinand, ba dormind, ba trezindu-ma si imaginandu-mi tot felul de lucruri, de evenimente, incercand sa refac fiecare moment din saptamana ce trecuse, dar fara reusita, caci incepeam cu o amintire continuand cu alta si sfarsiind cu una fara sa fi avut legatura cu ceea ce se intamplase.
Pe parcursul saptamanii dinaintea jurnalului XII, mi-am redresat gandurile si imi formasem in minte cateva fraze pe care ma pregateam sa le asez intr-un fisier, dar am avut pofta, dupa atata timp, de iesit la plimbare si cum s-a facut vremea frumoasa si caldurile au dat navala, ne-am hotarat sa mergem la mare. Asadar am plecat dis de dimineata spre Vada, un litoral in apropiere de Livorno. Am stat toata ziua la plaja si m-am prajit vizibil, inca din acea seara am avut usturimi de piele groaznice si m-au tinut pana pe la mijlocul saptamanii, cand am inceput sa ma basic si sa mi se ia pielea, ingrozitor!!! Asa ca am renuntat sa ma mai concentrez, si de data asta, asupra jurnalului.
Azi ar trebui sa fie Jurnal de Italia XIII, dar am zis ca-i mai corect sa pun capat, poate pentru un timp, sau cel putin am sa-mi trec anumite insemnari, fara a mai specifica de jurnal, caci cu munca a mers din ce in ce mai bine si am facut aceleasi lucruri pe care le-am amintit in aproape fiecare jurnal, am mai intalnit din cand in cand mutre noi, tot romani, am observat ca italienii incep sa piarda teren in astfel de domenii, caci sunt prea comozi sa se trezeasca dimineata si mai ales sa fie la timp acolo unde e nevoie.
Iesirile la iarba verde, la sfarsit de saptamana, au fost aceleasi, dar cateodata in alta formula, cu alte personaje, dar ideea de gratar erea aceiasi. Discutiile in cadrul unei astfel de iesiri fiind aceleasi, pe tema muncii, a fotbalului si cateodata si a religiei, am auzit chiar foarte des cea din urma tema, cum incercau, care mai de care, sa dea o definitie a existentei noastre din documentatia proprie, sau pur si simplu din ceea ce ar crede el, fara sa fi studiat ceva in prealabil, majoritatea dand cu presupusul, creandu-se astfel ipoteze care ereau dezbatute ore in sir, fara a ajunge la o concluzie clara. Eu unul am preferat sa stau deoparte, am preferat doar sa ascult, fara a interveni cu argumente.
De imortalizat imaginile nu am incetat, numai ca le-am mai rarit, poate si din cauza activitatilor care au fost mult mai dese luna asta, atat cele de la munca cat si cele pe care mi le-am facut eu. Am lucrat de zor la proiectul ce va fi gata in mai putin de o saptamana, maxim doua, binenteles ca am avut si ajutoare de nadejde, fara de care m-as fi lungit mult mai mult cu proiectul.
Pot sa spun ca voi incheia luna, saptamana, ziua si sfarsitul de weekend, pe deplin satisfacut, hai sa nu zic din toate punctele de vedere, sau sa spun numai satisfacut, caci mai sunt si alte socoteli pe care inca nu le-am incheiat si deplin satisfacut ar insemna totusi cam mult.
Aventura continua si cu siguranta am sa-mi fac timp sa mai postez din imaginile ce le-am surprins si le voi surprinde prin diferite locuri ale florentei si nu numai.

Strazi inguste

In Firenze, majoritatea strazilor sunt foarte inguste, mai ales cele din centru, de aceea multe dintre ele sunt destinate unui singur sens de mers.
In zona centrala, care este declarata partimoniu national, nici ca s-ar putea face ceva in vederea stradutelor, in ciuda faptului ca sunt din ce in ce mai necesare intrarea masinilor, care aduc marfa si care sunt din ce in ce mai mari. Ba in afar de asta se fac multe reconstituiri si ca sa nu mai dureze asa mult, sunt aduse cisterne si camioane.
Nu mai pun la socoteala, faptul ca transportul persoanelor a devenit un lucru vital, si autobuzele au aceiasi marime ca peste tot. Cei mai fericiti se pot considera cei cu mototine si biciclistii, numai ei pot circula fara sa le fie teama ca dau in zid. Bine aici mai sunt si pietoni care se pot plimba in voie pe stradutele atat de simpatice, pe care nu ar avea loc nici macar o masina mica. Mie unu mi-au lasat tot timpul o imagine epocala si linistita.
Faptul ca au strazi inguste prin orase, nu-i impietica sa fie la inaltime la capitolul autostrazi. Si oricum in ciuda strazilor stramte, circulatia e destul de aerisita.

Jurnal de Italia X

Se spune ca toti suntem la fel, caci avem asemanarea in chip si suflet dupa cel care ne-a creat. Dar cu toate astea suntem atat de diferiti in gandire si comportament, incat, luat fiecare om in parte putem vedea limpede ca fiecare va avea ideea lui. Faptul ca incepem sa fim de acord cu parerile altora si sa dam impresia ca avem aceiasi gandire,nu e altceva decat indobitocirea noastra si multumirea de sine de a fi deacord cu altcineva, e refuzul nostru launtric de a gandi liber, si mai ales datorita mediului in care am fost crescuti si invatati, sa ne supunem acelora care sunt numiti sefi, care la randul lor se supun altor sefi si tot asa, pana la sefii mari care intr-un final au fost pusi acolo sus tot de prostime, din nevoia de a avea un lider.

De ce nu am putea sa fim fiecare in parte stapanul nostru? Pentru ca am fost invatati si crescuti intr-un astfel de mediu si am refuzat si refuzam sa fim altfel [...]

Nici nu mi-am dat seama ca defapt ar fi trebuit sa-mi insemnez jurnalul, m-am lasat dus de val, si am asternut ce mi-a trecut prin cap, atunci cand am deschis un fisier nou, in loc sa-mi astern o parte din imaginile ce m-au marcat in decursul ultimei saptamani.

Imi trece aproape fiecare fragmente din fiecare zi a saptamanii, fiecare zi a fost foarte deosebita una de cealalta, atat din punctul de vedere al posturilor, cat si datorita faptului ca am profitat de abonamentul pe cere mi l-am facut si am bantuit cu autobuzul prin oras, de multe ori fara nici un motiv, doar stand pe scaun sau in picioare si studiind tot felul de mutre sau privind pe geam.

Unul din posturile care m-au impresionat a fost la hotel, unde am fost trimis singur. Acel hotel care, erea in lucru cu 8 saptamani in urma, acum nu mai ereau decat foarte putine retusuri. Am aflat si ce denumire are acest hotel, Golden Tower luxury of Florence, dupa cum spune si numele, luxul capata infatisari noi, parca de la generatie la generatie, in acest hotel luxul e adus la un stadiu electronic, totul functioneaza pe baza de cartela, pe care o folosesti pentru lumina, pentru deschiderea usilor, pentru internet, telefon si alte utilitati. In camerele cu parchet, se raspandea un miros placut asemeni lemnului de cires. Mobila facuta dupa gaust, mie mi-a dat o senzatie placuta si ca tot am avut o zi intreaga la dispozitie sa curat toate geamurile celor 5 etaje, mi-am permis ca in anumite camere sa ma las dus de val si sa ma intind in paturile spatioase cu saltele foarte moi si relaxante. La sfarsitul zilei nu numai ca nu m-am simtit obosit, dar parca nici nu aveam chef sa ma duc acasa, ma simteam foarte energic.

Un alt post, in care de data asta am fost in echipa, a fost Museo il storia della scienza, a trebuit sa
curatam geamurile imense din biblioteca muzeului de la etajul 3, de unde se putea admira peisajul fiorentin, incalzit de o boare a diminetii senine.

In ultima zi din saptamana, nu am mai vrut sa ma mint si sa plec in spatiil artificiale, carora li se spune iarba verde, ci am preferat sa raman acasa si sa trandavesc, dar cum nu prea m-a prins oboseala, am lecturat, terminand de citit romanul "Invierea" de Lev Tolstoi si apoi mi-am aruncat privirea peste imaginile surprinse de-a lungul unei saptamani incheiate.

Vedere din cladirea Muzeului istoric de stiinta

bird launch

Flower on blue sky

Porco d'oro

Nu departe de Piaza Signoria, la numai doua stradute e un mini-bazar, unde isi au expuse, negustorii, tot felul de chiciuri. In acest loc pe undeva pe la intrarea principala sta permanent de veghe, statuia unui porc mistret, din gura caruia curge un fir de apa.
Se spune ca daca ii bagi o moneda in gura, astfel incat firul de apa s-o impinga in albia in care este asezata silueta porcului, in timp ce moneda cade, trebuie sa-l ti de nas si sa-ti pui o dorinta si ea ti se va indeplini, daca ai pus mana inainte sa cada moneda. Cel putin asta spun localnicii.
Acum eu ma intreb, cine oare o fi responsabil cu stransul monedelor, si mai ales daca cel care le strange, va avea grija si de dorintele celor care au urmat, intocmai, procedurile mitului. Asta nu vor sti decat cei in cauza.

Florenta umbrita de nori

Imprejurarile de pe langa fluviul Arno, intr-o dupa-amiaza, spre lasarea serii, dupa o ploaia scurta de nici o ora, cand pamantul umed te imbie cu mirosul lui, iar cerul acoperit de norii zdrenturosi, lasa sa cada doar cateva raze de soare inainte de apus.

Ponte Vecchio after rain

People on street in Florence

Apus de soare

In ultimul timp am tot cautat o portita sa urc pana la Michelangelo, de unde panorama orasului se vede cel mai placut chiar si cu ochiul liber, si am cautat sa prind soarele la apus. Dar de cele mai multe ori ba erea innorat, ba ploua, sau poate ca nu-mi permitea timpul.

Dupa atatea zile de stat la panda, am prins momentul si mi-am zis ca trebuie sa ma echipez si s-o intind la intalnire. Tot cerul erea limpede, numai in dreprul soarelui stateau cativa nori adunati, parca special, pentru a petrece soarele spre asfintit, iar Florenta sta amutita in asteptarea noptii.

Tartaruga

Cand urci treptele spre Michelangelo, pe undeva pe la jumatate e un laculet, in care salasluiesc, pe langa alte vietati, si cateva testoase. Le-am vazut de multe ori si de fiecare data ma intreb, cate generatii au apucat, si-mi inchipui ca au de spus o sumedenie de povesti, din secole apuse.

Canoe pe Arno

Hrana pentru carii

Un arbore cazut de batranete, sta intins peste frunzele vestede cazute din capaci, si in jurul sau s-a strans cu mic cu mare, parca pentru ai sta la capatai, padurea.

Con de brad

Floarea nu stiu care, de niciunde si de nicaieri

O noua era

Civilizatia lasa urme adanci in zonele impadurite, pot spune ca adevarate rani, care mai apoi sunt carpite cu fel de fel de cladiri, parca menite sa steara orice urma ca ar fi existat veodata paduri si pajisti intregi cu covoare de flori, imagini pe care nu le vedem decat pe desktop, ori intr-un bar -ridicat chiar deasupra unei foste pasuni unde odinioara pasteau in voie cirezi intregi de caprioare -pe unul din pereti, alaturi de un cap impaiat de cerb, sau intr-un tablou imens, pus intr-o camera pe un zid, deasupra patului, intr-o cladirile care au fost constuite chiar pe un loc asemanator cu cel din tablou.

Nu zic ca n-ar mai exista locuri in care inca mai poti respira arerul originar al naturii, dar astfel de locuri incep sa se imputineze in avantajul civilizatiei, sunt din ce in ce mai des defrisate padurile si in astfel de zone gasesti cate un puiet abi rasarit, care nu va cunoaste niciodata maturitatea, isi asteapta soarta crunta de a sfarsi sub rotile unui buldozer.

Eu fiind un impatimit al locurilor cat mai salbatice, parca ma apuca si groaza cand ma gandesc ca peste cateva secole, generatiile de atunci vor privi multe din acestea doar in poze.

Jurnal de Italia IX

Odata cu saptamana ce-a trecut s-a incheiat si cea de-a doua luna de cand lucrez, o luna cu vre-o 10% mai prospera decat cea precedenta.
A fost o saptamana lejera, iar ziua muncii am sarbatorit-o prin munca, si consider ca asa ar trebui petrecuta o zi dedicata muncii, o zi in care toata lumea sa munceasca chiar si cei care nu fac mai nimic tot restul anului, altfel ar trebui sa se numeasca ziua trandavelii.




Asadar pe 1 mai am lucrat cateva ore dimineata, si pana la locul de munca, mai exact Gatto e la Volpe, a trebuit sa merg pe jos caci autobuzele au fost sistate toata ziua. Fiind o zi insorita s-a hotarat sa mergem la un gratar, unde am fost si eu inclus, dar fara prea mare tragere de inima din partea mea, caci as fi preferat ca jumatatea care mai ramasase din zi s-o trandavesc, nu a fost sa fie asa. Pentru gratar, a fost aleasa zona Arezzo, la vreo 70 km de Firenze, intr-un loc special amenajat - ca mai peste tot de altfel. Acele locuri in care sa crezi ca esti la iarba verde, dar stai la niste masute amenajate special, si gratarele la fel facute pentru cei care vor sa se minta ca stau la iarba verde, iar de jur imprejur inchis cu gard.



Mie toate astea nu mi-au dat nici o senzatie de natural, de salbatic, si parca nici gustul carnii - facute totusi pe gratar - nu avea acel gust de gratar, nu am simtit nici o placere, si chiar daca ereau dealuri acoperite de brazi, parca aerul nu avea nici un miros. M-am simtit ca intr-o rezervatie si ma priveam din afara, parca eream piesa de muzeu pentru generatiile viitoare, care nu vor avea ocazia si nici nu vor sti cum se faca un gratar intr-un loc neamenajat si fara carbuni. Asa ca am simtit nevoia sa ies din aceasta cusca si m-am aventurat pe dealuri, unde m-am simtit ca o pasare in zbor.

O meserie la care creierul e un element inutil

Nu stiu cate feluri de meserii sunt in total, nici nu stiu daca a stat vreodata cineva sa le numere, sau sa le categoriseasca. Cert este faptul ca fiecare meserie isi are diviziunile ei, cum este si in cazul cersetoriei. Sunt cersetori care stau pur si simplu cu mana intinsa si cu o bucata de carton in fata pe care scrie cate ceva, altii se milogesc pur si simplu de oameni pe strada sa li se dea un banut, altii mai culturalizati canta, danseaza sau joaca teatru, cred ca deja mergem spre alta categorie, dar pana la urma toti acestia asteapta sa li se dea oricat, nu au un pret fix ca la celelalte categorii de meserii, stau la mila celor care trec pe langa ei, sau la cat de impresionati raman trecatorii vazandu-i, pe cei care se milogesc, canta, sau danseaza, dandu-le atat cat ii lasa sufletul. De multe ori astfel de meserii pot fi mai banoase decat meseri care necesita sa ai ani buni de studii, pe cand la o astfel de meserie, pe langa faptul ca nu-ti trebuie nici macar sa fi atins vreodata o carte, de cele mai multe ori iti trebuie doar sa te misti, sa existi pur si simplu, fara ca macar sa sti pe ce lume traiesti, aici ii excludem pe cei care canta si danseaza.

Cersetorii, cei care intind mana, nu sunt deloc rusinati de ceea ce fac, ba mai mult, in viziunea lor, cred ca oamenii au datoria morala sa se descotoroseasca de monedele ratacite printr-un colt de buzunar, pe care le intalneste ori de cate ori isi baga mana in buzunar, intrebandu-se "oare o sa mai am nevoie de maruntisul asta?! de trei zile tot dau cu mana de el ...". Asadar acesti milogi ajuta, dupa parerea lor, societatea care nu stie ce sa faca cu maruntisul ramas prin buzunar.

Eu unul nu am considerat niciodata necesare astfel de servicii, intrucat nu ma pot lipsi de nici o lascaie, si totusi nu pot trece nepasator pe langa ei, fara sa ma gandesc, la cum de au ajuns in situatia asta, dar pana la urma fiecare isi are rostul lui, si fara aceste persoane cersetoria nu ar mai exista, acest cuvant ar capata alte intelesuri, sau pur si simplu nu ar fi deloc.