Apus de soare

In ultimul timp am tot cautat o portita sa urc pana la Michelangelo, de unde panorama orasului se vede cel mai placut chiar si cu ochiul liber, si am cautat sa prind soarele la apus. Dar de cele mai multe ori ba erea innorat, ba ploua, sau poate ca nu-mi permitea timpul.

Dupa atatea zile de stat la panda, am prins momentul si mi-am zis ca trebuie sa ma echipez si s-o intind la intalnire. Tot cerul erea limpede, numai in dreprul soarelui stateau cativa nori adunati, parca special, pentru a petrece soarele spre asfintit, iar Florenta sta amutita in asteptarea noptii.

Tartaruga

Cand urci treptele spre Michelangelo, pe undeva pe la jumatate e un laculet, in care salasluiesc, pe langa alte vietati, si cateva testoase. Le-am vazut de multe ori si de fiecare data ma intreb, cate generatii au apucat, si-mi inchipui ca au de spus o sumedenie de povesti, din secole apuse.

Canoe pe Arno

Hrana pentru carii

Un arbore cazut de batranete, sta intins peste frunzele vestede cazute din capaci, si in jurul sau s-a strans cu mic cu mare, parca pentru ai sta la capatai, padurea.

Con de brad

Floarea nu stiu care, de niciunde si de nicaieri

O noua era

Civilizatia lasa urme adanci in zonele impadurite, pot spune ca adevarate rani, care mai apoi sunt carpite cu fel de fel de cladiri, parca menite sa steara orice urma ca ar fi existat veodata paduri si pajisti intregi cu covoare de flori, imagini pe care nu le vedem decat pe desktop, ori intr-un bar -ridicat chiar deasupra unei foste pasuni unde odinioara pasteau in voie cirezi intregi de caprioare -pe unul din pereti, alaturi de un cap impaiat de cerb, sau intr-un tablou imens, pus intr-o camera pe un zid, deasupra patului, intr-o cladirile care au fost constuite chiar pe un loc asemanator cu cel din tablou.

Nu zic ca n-ar mai exista locuri in care inca mai poti respira arerul originar al naturii, dar astfel de locuri incep sa se imputineze in avantajul civilizatiei, sunt din ce in ce mai des defrisate padurile si in astfel de zone gasesti cate un puiet abi rasarit, care nu va cunoaste niciodata maturitatea, isi asteapta soarta crunta de a sfarsi sub rotile unui buldozer.

Eu fiind un impatimit al locurilor cat mai salbatice, parca ma apuca si groaza cand ma gandesc ca peste cateva secole, generatiile de atunci vor privi multe din acestea doar in poze.