Galeriile de arta Uffizi

In Uffizi sunt adapostite mari opere de arta ale unor personalitati ca Hugo van der Goes, Sandro Botticelli, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Raphael, Rembrandt Van Rijn si multi altii.
Trebuie sa recunosc ca ai nevoie de cunostinte suplimentare pentru a face fata unei plimbari prin galerie, si mai ales pentrua intelege ceva, altfel te uiti ca mata in calendar, caci nu cunosti istoria tobloului sau a sclupturii, si mai rau de atat, in ciuda faptului ca are si un mic istoric si de cine e lucrarea, tu habar nu ai cine e cel care a creat-o.
Cam asta am patit eu si nu numai in Galeriile de arta Uffizi, ci si la Louvre si la Ataturk Museum. Dar deosebirea dintre ele este ca la Louvre te lasa sa faci cate poze vroiai, iar la Ataturk Museum ereau cate 5-6 tipi in fiecare incapere, imbracati in negru si cu emitatoare in ureche, care nu te lasau nici macar sa ti mana pe aparat dar sa ami incerci sa capturezi cate o fotografie pe furis, nici o sansa!!!
In schimb la Uffizi cu chiu, cu vai, ii mai puteai fenta cu toate ca la fel ca la Ataturk Museum, este interzisa fotografierea, dar nu sunt atat de severi ca turcii, dar nici atat de amabili ca francezii. Oricum am auzit ca in Louvre, o mare parte din operele expuse sunt copiile originalelor, si asta pentru a evita deteriorarea lor, cele originale sunt conservate bine, in locuri numai de ei stiute.
Totusi Uffizi a foat o experienta frumoasa, mai ales ca am reusit sa imortalizez sicateva imagini.

Louvre

Ataturk Museum

Sperante

"Sunt un om ca si tine, dar fara noroc. Sa fii in locul meu ce ai face? Ai fura? Ai sparge banci? Ai ucide? Eu nu am de lucru, nu am casa, dorm in gara. Sunt batran, cine-mi da de lucru! Asadar din putinul tau da-mi un mic ajutor, te rog pentru a supravietui. Multumesc mult!". Cam asa s-ar traduce unul din textele ce le are pe langa el un cetatean care isi castiga existenta din mila trecatorilor.
Asta e doar una din zecile, sau poate chiar sutele de persoane care isi au locul lor pe stradutele din centrul Florentei, persoane pe care le gasesti aproape zi de zi in locurile pecare si le-au ales in scopul practicarii acestei meserii.
Nu de putine ori m-am lovit de tigancile care vin spre tine cu u pahar de plastic rostind milostiv "Bon giorno!", sau trecand pe langa cate un lautar care-si acompaniaza instrumentul in ritmuri de sarbe.

Jurnal de Italia

Daca as fi respectat intervalul cu care am inceput sa scriu jurnalul, ar fi trebuit sa fie deja Jurnal de Italia XIII, dar intrucat am sarit peste Jurnal de Italia XI si Jurnal de Italia XII, azi m-am decis sa-i zic pur si simlu Jurnal de Italia si poate sa inchei, cam premature, acest sezon, caci sederea mea inca nu s-a incheiat.
Nu din pricina timpului mi-am neglijat jurnalul, ci pur si simplu pentru ca nu am putut sa-mi adun gandurile, as fi avut multe de spus cu privire la saptamana dinaintea jurnalului XI, poate prea multe, dar s-a incheiat printr-o nemultumire sufleteasca si m-am cufunat in neand, cuprins de fel de fel de ganduri, a trecut ziua aproape halucinand, ba dormind, ba trezindu-ma si imaginandu-mi tot felul de lucruri, de evenimente, incercand sa refac fiecare moment din saptamana ce trecuse, dar fara reusita, caci incepeam cu o amintire continuand cu alta si sfarsiind cu una fara sa fi avut legatura cu ceea ce se intamplase.
Pe parcursul saptamanii dinaintea jurnalului XII, mi-am redresat gandurile si imi formasem in minte cateva fraze pe care ma pregateam sa le asez intr-un fisier, dar am avut pofta, dupa atata timp, de iesit la plimbare si cum s-a facut vremea frumoasa si caldurile au dat navala, ne-am hotarat sa mergem la mare. Asadar am plecat dis de dimineata spre Vada, un litoral in apropiere de Livorno. Am stat toata ziua la plaja si m-am prajit vizibil, inca din acea seara am avut usturimi de piele groaznice si m-au tinut pana pe la mijlocul saptamanii, cand am inceput sa ma basic si sa mi se ia pielea, ingrozitor!!! Asa ca am renuntat sa ma mai concentrez, si de data asta, asupra jurnalului.
Azi ar trebui sa fie Jurnal de Italia XIII, dar am zis ca-i mai corect sa pun capat, poate pentru un timp, sau cel putin am sa-mi trec anumite insemnari, fara a mai specifica de jurnal, caci cu munca a mers din ce in ce mai bine si am facut aceleasi lucruri pe care le-am amintit in aproape fiecare jurnal, am mai intalnit din cand in cand mutre noi, tot romani, am observat ca italienii incep sa piarda teren in astfel de domenii, caci sunt prea comozi sa se trezeasca dimineata si mai ales sa fie la timp acolo unde e nevoie.
Iesirile la iarba verde, la sfarsit de saptamana, au fost aceleasi, dar cateodata in alta formula, cu alte personaje, dar ideea de gratar erea aceiasi. Discutiile in cadrul unei astfel de iesiri fiind aceleasi, pe tema muncii, a fotbalului si cateodata si a religiei, am auzit chiar foarte des cea din urma tema, cum incercau, care mai de care, sa dea o definitie a existentei noastre din documentatia proprie, sau pur si simplu din ceea ce ar crede el, fara sa fi studiat ceva in prealabil, majoritatea dand cu presupusul, creandu-se astfel ipoteze care ereau dezbatute ore in sir, fara a ajunge la o concluzie clara. Eu unul am preferat sa stau deoparte, am preferat doar sa ascult, fara a interveni cu argumente.
De imortalizat imaginile nu am incetat, numai ca le-am mai rarit, poate si din cauza activitatilor care au fost mult mai dese luna asta, atat cele de la munca cat si cele pe care mi le-am facut eu. Am lucrat de zor la proiectul ce va fi gata in mai putin de o saptamana, maxim doua, binenteles ca am avut si ajutoare de nadejde, fara de care m-as fi lungit mult mai mult cu proiectul.
Pot sa spun ca voi incheia luna, saptamana, ziua si sfarsitul de weekend, pe deplin satisfacut, hai sa nu zic din toate punctele de vedere, sau sa spun numai satisfacut, caci mai sunt si alte socoteli pe care inca nu le-am incheiat si deplin satisfacut ar insemna totusi cam mult.
Aventura continua si cu siguranta am sa-mi fac timp sa mai postez din imaginile ce le-am surprins si le voi surprinde prin diferite locuri ale florentei si nu numai.

Strazi inguste

In Firenze, majoritatea strazilor sunt foarte inguste, mai ales cele din centru, de aceea multe dintre ele sunt destinate unui singur sens de mers.
In zona centrala, care este declarata partimoniu national, nici ca s-ar putea face ceva in vederea stradutelor, in ciuda faptului ca sunt din ce in ce mai necesare intrarea masinilor, care aduc marfa si care sunt din ce in ce mai mari. Ba in afar de asta se fac multe reconstituiri si ca sa nu mai dureze asa mult, sunt aduse cisterne si camioane.
Nu mai pun la socoteala, faptul ca transportul persoanelor a devenit un lucru vital, si autobuzele au aceiasi marime ca peste tot. Cei mai fericiti se pot considera cei cu mototine si biciclistii, numai ei pot circula fara sa le fie teama ca dau in zid. Bine aici mai sunt si pietoni care se pot plimba in voie pe stradutele atat de simpatice, pe care nu ar avea loc nici macar o masina mica. Mie unu mi-au lasat tot timpul o imagine epocala si linistita.
Faptul ca au strazi inguste prin orase, nu-i impietica sa fie la inaltime la capitolul autostrazi. Si oricum in ciuda strazilor stramte, circulatia e destul de aerisita.

Jurnal de Italia X

Se spune ca toti suntem la fel, caci avem asemanarea in chip si suflet dupa cel care ne-a creat. Dar cu toate astea suntem atat de diferiti in gandire si comportament, incat, luat fiecare om in parte putem vedea limpede ca fiecare va avea ideea lui. Faptul ca incepem sa fim de acord cu parerile altora si sa dam impresia ca avem aceiasi gandire,nu e altceva decat indobitocirea noastra si multumirea de sine de a fi deacord cu altcineva, e refuzul nostru launtric de a gandi liber, si mai ales datorita mediului in care am fost crescuti si invatati, sa ne supunem acelora care sunt numiti sefi, care la randul lor se supun altor sefi si tot asa, pana la sefii mari care intr-un final au fost pusi acolo sus tot de prostime, din nevoia de a avea un lider.

De ce nu am putea sa fim fiecare in parte stapanul nostru? Pentru ca am fost invatati si crescuti intr-un astfel de mediu si am refuzat si refuzam sa fim altfel [...]

Nici nu mi-am dat seama ca defapt ar fi trebuit sa-mi insemnez jurnalul, m-am lasat dus de val, si am asternut ce mi-a trecut prin cap, atunci cand am deschis un fisier nou, in loc sa-mi astern o parte din imaginile ce m-au marcat in decursul ultimei saptamani.

Imi trece aproape fiecare fragmente din fiecare zi a saptamanii, fiecare zi a fost foarte deosebita una de cealalta, atat din punctul de vedere al posturilor, cat si datorita faptului ca am profitat de abonamentul pe cere mi l-am facut si am bantuit cu autobuzul prin oras, de multe ori fara nici un motiv, doar stand pe scaun sau in picioare si studiind tot felul de mutre sau privind pe geam.

Unul din posturile care m-au impresionat a fost la hotel, unde am fost trimis singur. Acel hotel care, erea in lucru cu 8 saptamani in urma, acum nu mai ereau decat foarte putine retusuri. Am aflat si ce denumire are acest hotel, Golden Tower luxury of Florence, dupa cum spune si numele, luxul capata infatisari noi, parca de la generatie la generatie, in acest hotel luxul e adus la un stadiu electronic, totul functioneaza pe baza de cartela, pe care o folosesti pentru lumina, pentru deschiderea usilor, pentru internet, telefon si alte utilitati. In camerele cu parchet, se raspandea un miros placut asemeni lemnului de cires. Mobila facuta dupa gaust, mie mi-a dat o senzatie placuta si ca tot am avut o zi intreaga la dispozitie sa curat toate geamurile celor 5 etaje, mi-am permis ca in anumite camere sa ma las dus de val si sa ma intind in paturile spatioase cu saltele foarte moi si relaxante. La sfarsitul zilei nu numai ca nu m-am simtit obosit, dar parca nici nu aveam chef sa ma duc acasa, ma simteam foarte energic.

Un alt post, in care de data asta am fost in echipa, a fost Museo il storia della scienza, a trebuit sa
curatam geamurile imense din biblioteca muzeului de la etajul 3, de unde se putea admira peisajul fiorentin, incalzit de o boare a diminetii senine.

In ultima zi din saptamana, nu am mai vrut sa ma mint si sa plec in spatiil artificiale, carora li se spune iarba verde, ci am preferat sa raman acasa si sa trandavesc, dar cum nu prea m-a prins oboseala, am lecturat, terminand de citit romanul "Invierea" de Lev Tolstoi si apoi mi-am aruncat privirea peste imaginile surprinse de-a lungul unei saptamani incheiate.